Olăroiu, despre aducerea românilor la Jiangsu: „Ar putea juca”. Cine se poate impune în fotbalul chinez

Redactor:
Dan Mirea
Olăroiu, despre aducerea românilor la Jiangsu:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cosmin Olăroiu (49 de ani) vrea să facă o forță din Jiangsu Suning în fotbalul din Asia. Conducerea îi pune la dispoziție un buget generos, așa cum se întâmplă la majoritatea echipelor din zonă, și s-a gândit la fotbaliștii pe care îi poate aduce.

În privința românilor, Olăroiu are un mesaj clar. Îi va fi foarte greu să-i aducă, pentru că stilul de viață din celălalt capăt al lumii e total diferit. „Sunt multe lucruri diferite. Fiecare țară e diferită, fiecare țară are un anumit mod de a exista. Iar noi avem datoria să ne aliniem acestui mod și să ne acomodăm acestui mod. Cu siguranță nu vom reuși să schimbăm lucrurile, pentru că în orice țară mergi, noi trebuie să ne adaptăm țării și nu țara nouă. Și atunci, dacă încercăm să schimbăm foarte mult din viața lor, probabil ajungem să fim incomozi. Și trebuie să ținem cont de aspectele astea și trebuie să găsim modalități de a absorbi modul lor de a fi și de a ne adapta, chiar dacă nu e ușor de multe ori. Dar ne străduim, avem experiența necesară, avem foarte mulți ani de când suntem plecați din România, și eu și colaboratorii mei, și cred că reușim destul de bine lucrul ăsta. Cu mâncarea sunt obișnuit. Mănânc mâncare chinezească. Mânănc coreean, japonez, orice mâncare asiatică” a declarat Cosmin Olăroiu pentru Telekom Sport. 

Antrenorul a făcut o scurtă descriere fotbalistului român care s-ar putea integra la Jiangsu Suning. Pentru că întrecerea din China a devenit mai puternică în ultimii ani, e nevoie de experiență și să aibă în spate un CV cu realizări. „E foarte greu pentru că nu cunosc bine campionatul și nu îl urmăresc atent. Cred că din jucătorii de la echipa națională, da probabil că dintre ei, ar putea juca. Dar acum depinde de fiecare echipă, ce vrea și de ce jucător are nevoie, la ce nivel”, a încheiat Olăroiu.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de titular
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de…
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca.
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e acelaşi preţ ca în UK"
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut printr-un divorţ dureros!
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut…
Cristi Tănase a scăpat de sub control! Acum s-a aflat ce i-a făcut soției și copilului său. Scene de groază
Cristi Tănase a scăpat de sub control! Acum s-a aflat ce i-a făcut soției și copilului său. Scene de groază
Halep, EXCLUSĂ. Decizie finală în circuitul WTA. Anunțul venit azi, 18 mai
Halep, EXCLUSĂ. Decizie finală în circuitul WTA. Anunțul venit azi, 18 mai
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×